marți, 4 octombrie 2011

Autodeterminare, minoritati, seccesiuni ilicite

Chiar acuma cand scriu, Adunarea parlamentara a Consiliului Europei dezbate un raport cu un nume ingrozitor de lung si de plat dar cu un continut extrem de interesant, cu atat mai mult cu cat zilele astea se va discuta despre situatia din Kosovo. Documentul il puteti gasi pe site-ul Consiliului Europei (www.coe.int) cu nr 12689, este redactat de o nemtoaica - Marina Schuster - si se cheama Suveranitatea nationala si statutul Statului in dreptul international contemporan: necesitatea unei clarificari.
Ca sa nu va plictisesc si nici sa nu pierd timpul, pentru ca mai am de lucru si nu vreau sa-mi pierd toata seara aici in centrul de presa, am sa va traduc doar cateva citate, ca sa va ispitesc:
"Absenta unei definiri clare a criteriilor relevante privind statutul statului si seccesiunea licita, a favorizat aparitia a numeroase miscari seccesioniste, ceea ce constituie pentru pacea, stabilitatea si integritatea teritoriala a statelor existente si chiar a intregii Europe.[...]
Adunarea considera ca, si in cazul in care dreptul international ar recunoaste dreptul la autodeterminare al minoritatilor nationale si etnice, un astfel de drept nu echivaleaza cu dreptul la seccesiune.[...]In consecinta, toate statele membre sint invitate sa nu recunoasca sau sa sustina autoritatile unor astfel de teritorii aparute in urma unei seccesiuni ilicite si, in special, autoritatile rezultate in urma unei interventii militare straine."
Vedeti ce lucruri interesante au pierdut parlamentarii romani, pe care nu i-am prea i-am vazut in sala , cu exceptia lui G.Frunda care a si combatut cu succes un amendament, potrivit caruia doar popoarele si nu si minoritatile au dreptul la autodeterminare.
P.S Am facut pozele pe care vi le promiteam ieri dar calculatorul asta a fost imun la incercarile mele de a le incarca. Mai fac si revin . Sa aveti o seara frumoasa.

luni, 3 octombrie 2011

Strasbourg, Consiliul Europei

Ma aflu la Strasbourg, dupa aproape un an si jumatate de absenta iar revederea acestui oras superb ma incanta de fiecare data. Vin aici de aproape 18 ani, cel mai adesea invitat de Consiliul Europei pentru a acoperi sesiunile sale parlamentare. Cand am ajuns pentru prima data nu implinisem 30 de ani iar numarul ziaristilor prezenti in primii ani, il depasea pe cel al parlamentarilor din delegatie. Apoi,dupa ce Romania a fost admisa, in octombrie 93 si, in fine, ridicata si monitorizarea aplicata la aderare, Consiliul Europei s-a estompat , a disparut din primele pagini iar cei mai multi dintre colegi si-au cautat subiecte mai importante pentru ei sau pentru public. Asa ca azi rar se intampla sa mai apara cate un jurnalist roman iar atunci cand vin, tineretea lor si poate, frenezia cu care cauta senzationalul intr-un loc in care marile victorii se obtin greu si doar ca urmare a cavaleriei pasilor mici, ei bine, toate aste ma fac sa ma simt ca un dinozaur inca ¨iertat¨ de schimbarile climatice. Asa ca, pret de o saptamana, o sa mai ma bucur de plimbari lungi intr-unul dintre cele mai putin tafnoase orase aristocratice, de cateva cine la aceleasi vechi vin-stub'uri care vor fi trecute la categoria amintirilor ¨do not delete¨ (cunoasteti calitatea acestor institutii gurmande: qualité français, quantité allemand) si, nu in ultimul rand, o sa asist la niste dezbateri, poate putin interesante pentru televiziunile de stiri insa , cu siguranta atragatoare pentru cineva care care poate accepta ca lumea nu se termina la varful propriului nas.
Bref, palestinienii forteaza intrarea in Consiliul Europei dupa ce si-au anuntat intentia de a fi admisi la ONU, Mahmoud Abbas va fi joi aici si va tine un discurs si tot joi se va dezbate raportul Marty cu privire la inchisorile secrete ale CIA, document in care este pomenita si Romania. Interesant si simptomatic mi se pare si fenomenul care a generat un alt raport ce va fi dezbatut saptamana aceasta: selectia prenatala a nasterilor, extrem de raspandita in Asia dar practicata
, mai nou, pe scara din ce in ce mai larga si in Albania, Armenia, Georgia si Azerbaijan. Fetele sint considerate inutile iar mamele sint incurajate/ obligate sa aleaga avortul pentru a nu da nastere unei fete.
Azi am participat , ca de obicei , la conferinta de presa a Presedintelui APCE, in care se detaliaza agenda sesiunii. Cel mai important lucru anuntat de turcul Mevlut Cavusoglu a fost acela ca delegatia parlamentara a Kosovo a fost invitata sa participe oficial joi,la dezbaterea de urgenta privind  situatia din Balcani, fara sa aiba drept de vot, e drept. Un pas mic dar important, catre intrarea pe usa din dos a Kosovo in Consiliul Europei.
Am sa revin , va promit, insa  diseara voi face si niste poze cu minunatia asta de oras si dupa care voi profita ca nu ma vede doamna Felicia si ma voi regala cu cel mai terroir produs al bucatariei alsaciene: varza cu ciolan (ei o alinta simplu: jambonneau sur chucrute).Ceva de genul:
Sa aveti si voi o seara buna.